Partener și tată

Atunci când partenera sa este însărcinată, bărbatul trece și el printr-o multitudine de stări, neliniști, poate să apară chiar și sentimentul de neputință, temere. Bărbatul care va deveni tată este acum pus într-o situație nouă de la care nu știe ce să se aștepte. Chiar dacă este un copil dorit, viitorul tată se confruntă și el la fel ca și mama, cu o sumedenie de neliniști, dar de cele mai multe ori barbații își reprimă aceste neliniști, deoarece consideră că altfel vor fi percepuți ca fiind slabi.

Acum bărbatul nu mai este doar partener de cuplu, el este și viitor tată, el nu mai este doar iubitul parteneri sale, este acum și tatăl copilului partenerei sale.  Aceste două roluri cu care bărbatul trebuie să jongleze îi pot da bătăi de cap, neștiind cum ar trebui sa abordeze noua situație.

De asemenea, mulți bărbați nu știu ce așteptări au partenerele lor despre modul în care și-ar dori ca ei să fie tați pentru copii lor. Aceste amănunte despre modul în care tatăl urmează să se implice în îngrijirea copilului care este pe drum, precum și după ce acesta se mărește și are alte nevoi de cele mai multe ori nu îi sunt clare bărbatului. Mama este cea care are cea mai mare grijă de copil, deoarece în cele mai multe situații din teamă, de frică că nu se vor descurca, bărbații nu sunt implicați mai mult în acest nou proces cu copilul lor.

Femeia are o conexiune puternică și înțelege mai repede nevoile pe care bebelușul le are deoarece, acesta a stat 9 luni în pâncele ei, luni în care a învățat despre și în contact cu bebelușul.

Cei mai mulți tați au senzația că partenerele lor după nașterea copilului au devenit mame și atât, de ei nu mai au grijă și nu mai au aceleași momente de intimitate ca în trecut, putând să apară chiar și o anumită doză de gelozie față de copil.

Pe măsură ce copilul care a venit pe lume crește, cei mai mulți bărbați simt că pierd și mai mult controlul asupra familiei lor, simt că nu își mai găsesc locul și nu știu care mai este poziția lor în acestă familie.

“ A dobândi o poziție clară, independentă față de soția ta nu înseamnă să te înarmezi, ca soți și tată, pentru un război în familie, în care unul învinge și unul pierde, ci îți cere să ai capacitatea de a stabili o relație cu copilul tău, ăn care copilul te acceptă firesc ca autoritate care îl îngrijește. Vei atinge acest obiectiv cel mai rapid dacă tu și copilul petreceți mai mult timp împreună”. Psih. Jesper Juul ( Carte: „Partener si tată”)

Copilul autonom

Până la vârsta de un an copilul are nevoi care nu pot să fie satisfăcute de el, iar pe măsură ce crește acestea va avea și dorințe. În această perioadă copilul învață despre cum este să fii în această lume, după ce timp de 9 luni a stat în pântecele mamei sale. Acum, bebelușul este într-un loc nou pentru el, un loc în care trebuie să învețe să se adapteze.

Copilul este dependent de părinte, iar părintele de el, dar toată această depedenență ar trebui privită sub un alt unghi, deoarece nici un organism viu de pe planeta noastră nu trăiește în mod independent, iar cel mai bine ar fi să ne referim la interdependență. Aceasta presupune că eu dau copilului, iar copilul îmi dă mie, adică dăruim unul celuilalt.

Responabilitățile pe care le are un copil trebuie să fie raportate la vârsta pe care o are. Atuonomia pe care o doresc cei mai mulți dintre părinți este un precursor al încrederii în sine. Un copul care este autonom are automat și încredere în el și în ceea ce poate să facă, de aceea adulți din viața lui, în special părinții trebuie să-l încurajeze și să-l investească cu încredere.

Ce pot face adulți pentru a-i crește autonomia și încredere în sine a copilului?

  1. Să-l lase pe copil să aleagă ( exemplu Cu ce vrea să se îmbrace? Ce vrea să mânânce etc.)
  2. Cu un copil mic de până la 6 ani este bine să-i dăm variante din care să poată alege (două ar fi suficiente).
  3. Adultul trebuie să arate respect pentru munca sau efortul pe care-l depune copilul într-o activitate .
  4. Adultul nu trebuie să-i pună prea multe întrebări din senin copilului, deoarece acesta va deveni confuz și nu va știi cum să răspundă sau la ce să răspundă.
  5. Este bine ca adultul să fie răbdător cu copilul. Atunci când îl întreabă ceva pe copil este important să-i ofere timp copilului să poată răspunde și să încerce să nu dea răspunsuri pe care el consideră că le-ar putea da copilul.
  6. Adulți trebuie să-i încurajeze pe copii să-și găsească propriile soluții.

“Dacă un copil este criticat des, el învaţă să condamne. Când un copil este lăudat des, el învaţă să preţuiască.” – Maria Montessori

Divorțul pentru copil

Atunci când adulți decid să se despartă și să nu mai formeze un cuplu, de cele mai multe ori atunci când vorbim despre familii cu copii de peste 5/6 ani, aceștia resimt foarte acut separarea părinților.

Copii trăiesc acut aceste modificări, iar acestea de foarte multe ori nu sunt luate în seamă de părinții. Există și situații în care copilul se simte responsabil pentru divorțul părinților, unii copii putând afirma chiar și : Dacă nu eram eu, poate tati nu pleca.

Există si cazuri în care copii încearcă să-și împace părinții, deoarece aceștia trec printr-o serie de sentimente care îi copleșesc și se simt într-o stare de insecuritate emoțională, căută să restabilească cumva așa cum înțeleg ei, acest echilibru pe care l-au pierdut.

De asemenea, este de punctat faptul că în cele mai multe situații copii pot să aibă probleme de concentrare la școală, sunt mai vulnerabili, mai irascibili, se izoleasă de grup, deoarece aceștia își asumă în toatalitate motivul divorțului, chiar daca verbalizează sau nu aceste trăiri angoasante pentru ei.

Este important ca atunci când părinții iau decizia de a se despărți să discute cu copilul/copii și să-l asigure/să-i asigure că ei vor rămâne întotdeauna părinții lor indiferent dacă au decis să o ia pe drmuri diferite. În plus, este important că părinții să le comunice faptul că nu ei sunt problema divorțului, astfel încât să scadă riscul de culpabilizare în rândul copilului, deoarece copilul când va primi vestea divorțului va și șocat și confuz și nu va ști cum această decizie îl va afecta.

  • Este de preferat ca vestea divorțului să fie comunicată de către ambii părinți.
    Copilul va avea o serie de întrebări și de nelamuriri, de aceea este bine să le răspundeți sincer la ceea ce vă întreabă.
  • Este important să vă păstrați calmul.
  • Este important să le povestiți despre modul în care li se va schimba viața.
    Aveți răbdare cu copilul.
  • Explicați copilului că separarea de celălalt părinte nu va însemna că nu va mai putea petrece timp cu celălalt parinte sau nu-l va mai putea vedea.
  • Este important ca ambii părinți să spună copilului că-l iubesc, chiar dacă divorțează.

Sentimentul de abandon la copil

Atunci când copilul va fi îndepărtat fizic de părinte, acesta va retrăi sentimentul de separare de la naștere. Uniunea și sentimentul de securitate va fi dobândit atunci când există contact piele pe piele cu copilul, prin alăptare, astfel se va recreea sentimentul de totalitate care a existat în mediul intrauterin cu care este familiarizat copilul.

În momentul în care mama alăptează, bebelușul primește nu doar hrană, ci și iubire, atenție, căldură, iar astfel se structurează premisele unei dezvoltări armonioase.

Este absolut normal și firesc ca la o vârstă foarte fragedă copilul să se simtă speriat atunci când este separat de părinți, în special de mamă, deoarece mama asigură siguranța de care copilul are nevoie, acel spațiu în care copilul poate încerca diferite lucruri, în care este orcotit și susținut.

O mamă care este prezentă doar din punct de vedere al îngrijirii fiziologice a copilului, este o mamă care ea însăși se află într-o anumită dificultate, neputând să răspundă nevoilor emoționale ale copilului.

Absența părinților îi poate face pe copii să fie vulnerabili, să nu se mai simtă în siguranță, manifestând câteodată și comportamente agresive, de aceea este foarte important ca părinții să petreacă timp de calitate cu proprii copii.

Incapacitatea copiilor de a face față momentelor de singurătate îi vor afecta la vârsta adultă, de aceea este foarte important ca de mici copiii să fie obișnuiți gradat cum să gestioneze absența părinților. Părinții trebuie să se asigure că atunci când copilul intră în colectivitate să fie pregătit în prealabil, să i se explice unde este dus, cu cine va sta acolo, și că ei vor veni să-l ia înapoi.

De multe ori, intrarea la grădiniță este un moment în care cei mai mulți copii se simt abandonați, de aceea părinții trebuie să le fie alături și să le spună lucruri pozitive despre noul loc în care se vor duce, despre ce lucuri noi vor descoperi și despre ceilalți copii cu care pot interacționa și se pot juca acolo.

Nu este indicat ca la intrarea la grădiniță să:

  • Plecați fără știrea copilului deoarece acest lucru poate să-l facă pe copil să simtă și mai acut acest sentiment de abandon;
  • Nu speriați copilul spunându-i că dacă plânge nu vă mai întoarceți după el;
  • Nu bruscați verbal copilul, ci încercați să-i dați timp să poată să gestioneze noua situație și de asemenea aveți răbdare și cu dumneavoastră.

Burnout (epuizarea) și mamele

Burnout-ul se referă la un sindrom specific de epuizare legat de situații prelungite de dezechilibru emoțional, în care stresul perceput depășește posibilitatea persoanei de a face față.

Există o varietate de factori care vă pot genera epuizare

Asteptari nerealiste

Mamele au adesea idei despre maternitate, idei care de cele mai multe ori nu sunt bazate pe realitate. Așteptările nerealiste iau forma unor cuvinte precum „ar trebui” și implică credințe interiorizate despre ceea ce ar fi ideal să facă mamele. Adesea, aceste convingeri sunt nerealiste și chiar dăunătoare.

Exemplu:„Mamele ar trebui să anticipeze toate nevoile familiei sale.”; „Mamele ar trebui să poată avea grijă de toate.”; „Mamele care își iau timpul sunt leneșe.”; „Mamele nu ar trebui să se enerveze niciodată.”

Perfecţionism

O mamă se poate blama pentru faptul că, ea consideră că nu este perfectă, că nu este suficient de bună pentru copilul ei, ceea ce duce la scăderea stimei de sine, iar în unele cazuri chiar la depresie. Este important să înțelegem că mamele pot traversa și ele o multitudine de stări.

Mesaje culturale

Femeile sunt bombardate zilnic cu sute de mesaje despre modul în care trebuie să fie mame, atât din familie, cât și prin intermediul mass-media. O mama trebuie să-și dorească să fie acea mama de care copilul ei are nevoie.

Ce pot face mamele?

Pentru a contracara așteptările nerealiste, trebuie ca acestea să fie mai întâi conștientizate. O mama poate folosi o agendă în care să noteze când nu s-a simțit epuizată, să discute cu alte mame, să discute cu partenerul de cuplu sau atunci când simte că nimic nu o mai ajută, să ceară ajutor specializat. Astfel, mama nu se va mai simți singură.

Atașamentul la copil

Atașamentul se poate defini ca fiind o legătură afectivă care durează indiferent de timp sau de distanță.

Copilul va manifesta atașamentul față de părinții săi, căutându-i sau atrăgându-le atenția, iar la rândul lor, părinții își vor manifesta atașamentul față de copil prin grijă, ocrotire, raspunzând la nevoile emoționale pe care acesta le are.

Nevoia noastră de afecțiune, de conectare emoțională față de o alta persoană este indispensabilă în viața noastră, noi neputând trăi fără legături sănătoase cu cei din jurul nostru. În acest sens, copilul mic are nevoie de afecțiune, de protecție, astfel prima figură de atașament care există pentru copil este mama. Mama este cea care este prezentă și cea care îi poate oferi conexiunea emoțională de care copilul are nevoie.

Un atașament sigur este baza unei dezvoltări armonioase pentru copii si tipul de atașament pe care dorim să-l clădim în copii.

Copilul are nevoie să se simtă apreciat, valorizat, să îi fie validate emoțiile, atât cele poztive, cât și cele negative. Dacă un parinte spune „ Nu mai plange, nu e bine.”, în acel moment, copilul       nu-și va mai exterioriza emoțiile negative, ceea ce pentru dezvoltarea lui emoțională, nu este deloc un lucru benefic, dar dacă parintele spune „Înțeleg, ești trist acum.”, atunci copilul se va simți înțeles de parinte, va știi că părintele este prezent cu el și îi înțelege suferința.

Un atașament sigur îi face pe copii să

  • Fie mai capabili în a-și putea controla emoțiile negative în situații stresante.
  • Se dezvolte mai bine din punct de vedere social
  • Fie mai încrezători în explorarea lumii din jurul lor

Prin modul în care un copil este îngrijit, acesta va putea să dezvolte empatie și să coopereze cu cei din jurul său. Aceste abilități sociale îi ajută să formeze relații puternice cu semenii în viitor.

Influența jocului în dezvoltarea socio-emoțională a copilului preșcolar

Jocul are un rol crucial în formarea și dezvoltarea personalității copilului, deoarece acesta ajuta la formarea aptitudinilor și capacităților, de dinainte de etapa școlarizării, ajutând cu precădere la dezvoltarea socio-emoțională. Jocul poate să fie utilizat pentru a transmite informații și de asemenea pentru a putea crea deprinderi și abilități, astfel copilul acumulează într-un mod mult mai ușor, aspecte ce țin de dimiensiunea cunoașterii.

Anumite jocuri au o predilecție pentru dezvoltarea anumitor laturi ale personalității și pentru dezvoltarea pe termn lung a copilului, urmând de asemenea și aspectele ce țin de pedagogia copilului, ținând cont nu doar de acestea, dar și de particularitățile de dezvoltare ale copilului, care nu sunt deloc de neglijat.

Efectul acestor jocuri este unul clar, conducând de la ceea ce numim noi nivel ludic, la acumularea acelor elemente care nu ar fi putut să fie asimilate de un copil într-un alt mod, astfel sprijinul pe care jocul îl oferă copilului accelerarea spre cunoaștere, încă de la vârste fragede, ajutând la dezvoltarea acelor funcții ce țin de latura cognitivă, dar și creativă.

Jocul este și va rămâne extrem de important pentru dezvoltarea socio-emoțională a copilului preșcolar, de aceea este vital să i se dea justificarea necesară pentru că jocul are multe funcții, funcții care sunt covârșitoare pentru acumularea de deprinderi și dobândirea de abilități pentru dezvoltarea ulterioară a preșcolarului.

S-a constat faptul că jocul îmbunătățește securitatea emoțională. Un copil care este supărat din punct de vedere emoțional, de exemplu, atunci când părinții se certă sau de boala sau de moartea cuiva din familie, poate lucra prin anxietate, acționând asupra unor astfel de teme în jocul de rol, cu păpuși, de exemplu.

De asemenea, dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarului ocupă un loc mult mai important în atenția cadrelor didactice în momentul prezent, decât era în trecut, și este imperios necesară derularea unor programe și crearea unor metode de conștientizarea a raportului pe care jocul îl are în structurarea dimensiunii sociale și a celei emoționale.

Jocul este voluntar, spontan și plin de bucurie. Jocul și învățarea pe bază de jocuri sunt parte integrantă a dezvoltării sociale sănătoase la copii.

Ce simte bebelusul si nevoile sale

Oare ce simte bebelusul? Ce va trece prin minte cand va ganditi la bebelusul vostru? Oare ma aude, oare simte ce stare am.

Fara doar si poate bebelusul va simte starile pe care le aveti. Acesta daca va simte, zambitoare si linistita si el va fi la fel, dar din contra daca aveti o stare de nervozitate accentuata sau sunteti trista, aceasta stare se va transmite si bebelusului.

Evident nu putem sa ne ascundem starile, dar am putea sa incercam pe cat putem sa fim sinceri cu bebelusul, chiar daca este mic si aveti senzatia ca nu intelege, acesta intelege mai mult decat ati putea crede. Astfel, puteti sa-I spuneti, Acum ma simt nervoasa, dar nu sunt nervoasa pe tine. Nu este vina ta, deoarece eu ma simt in acest fel.

Nevoi esentiale ale bebelusului

  • Bebelusul are nevoie de iubirea si de atingerea voastra
  • Bebelusul simte nevoia sa fie in contact cu celalalt, adica sa simta ca celalalt este atent la emotiile si trairile lui si ca este acolo pentru el
  • Bebelusul are nevoie de timp de calitate petrecut cu el
  • Bebelusul are nevoie sa va jucati de el
  • Bebelusul are nevoie sa i se vorbeasca

Deseori mama unui bebelus se poate simti coplesita de o sumedenie de emotii, iar in aceasta perioada de adaptare de care mama are nevoie, fiin acea perioada in care mama cunoaste nevoile copilului, aceasta trebuie sa fie sustinuta de partener si de cei din jurul ei.

O mama nu este mai putin priceputa daca nu stie sa identifice corect de prima data nevoile copilului, ci are nevoie doar de timp pentru a-si cunoaste cat mai bine bebelusul.

O mama fericita va avea un bebelus fericit, iar un bebelus fericit va avea o mama fericita.