Câteva efecte ale auto-izolării asupra sănătății mintale și cum le putem face față?

Cu toții ne-am trezit într-o cu totul altă realitate, puși în situația de a ne lupta cu un dușman invizibil și simțindu-ne mai vulnerabili ca oricând.

Cu cât măsurile de distanțare socială și auto-izolare au devenit din ce în ce mai reale și mai urgent de pus în practică, din ce în ce mai mulți oameni s-au trezit mai singuri decât au fost vreodată.

În această situație vedem modalități diferite de răspuns. În timp ce pentru unii activitățile domestice liniștite cum ar fi gătitul, cititul sau lucrul manual par să funcționeze, alții par să întâmpine ceva dificultăți. Acum statul în on-line a devenit o necesitate nu un moft iar lipsa naturii, a conexiunii cu prietenii și colegii, ba chiar și lipsa cafelei preferate, poate fi un factor stresor.

Cu siguranța ceea ce trăim acum nu are precedent iar efectele la nivel psihologic si fizic se observă atât acum dar vor fi și mai evidente mai târziu.

Un prim efect al pandemiei, resimțit până și de cele mai optimiste persoane, este îngrijorarea și frica. Nu știm când vom putea reveni la normal și de asemenea nu știm nici cum va fi redefinit acest normal, după pandemie.

Nu știm cât din ceea ce știam, făceam și credeam va mai fi încă acolo, se va mai aplica în continuare și nici ce schimbări ne așteaptă pe viitor.

Dacă și tu te simți îngrijorat, ba chiar înfricoșat de situație, află că nu ești singur și nu este deloc o rușine sau un semn de slăbiciune să simți asta.

Ce ajută în astfel de stări este să împărtășești temerile tale cu persoanele apropiate, nu le lăsa să prindă rădăcini și să te trezești în hățișul gândurilor negative și fricii.

Nu ești singur în situația asta și nu trebuie să faci față singur situației.Păstrează în continuare contactul cu cei apropiați, chiar și virtual și dacă simți să stai mai mult în on-line, fă-o.

Limitează de asemenea, volumul de informație pe care alegi să îl primești și verifică mai bine sursele. De multe ori, știrile sunt prezentate în așa natură de parcă ar vrea să te sperie. Deși scopul lor este acela de a ne informa despre situația în sine cât și despre măsurile de prevenție, efectele lor secundare se resimt în nivelul copleșitor de frică și panică pe care îl lasă în urma lor, nivel ce nu mai este deloc de ajutor oamenilor și poate duce la anxietate si depresie.

Un alt efect al pandemiei este sentimentul că pierzi controlul. Multe dintre activitățile pe care înainte le făceai ca și rutină, fără a te gândi prea mult, sunt acum constrânse.

Dacă înainte voiai sa ieși în parc sau să te vezi în gașcă cu prietenii și aveai libertatea să o faci fără a sta prea mult pe gânduri, acum reflectezi asupra situației și te intrebi dacă e ok și în siguranță să o faci.

Trecem cu toții pe modulul prevenire, în care încercăm să ne protejăm și în același timp să evităm infectarea.

Acest mod ne consumă foarte mult energia psihică, deoarece vine la pachet cu o stare de vigilență crescută și cu obligație de a face ceva.

În acest mod de gândire, bazat pe prevenire, nu ne mai focusăm atât de mult pe modalități de creștere și dezvoltare și suntem puși în fața dificultății de a găsi un echilibru în maniera nostră de gândire.

Cum putem face față mai bine?

Unul dintre lucrurile care vor avea un efect benefic imediat este acela de a crea și întreține o rutină zilnică care să permită interacțiuni,astfel încât izolarea socială să nu devină obicei.

Stabilește o oră la care să luați cina, prânzul sau micul dejun și respectați-o. Evită să mănânci în fața PC-ului și să lucrezi printre mese și activități gospodărești. Alocă timp vorbitului cu cei din casă sau stabilește apeluri video cu prietenii.

Păstrează pe cât posibil obiceiurile de dinainte de izolare, pentru o adaptare mai ușoară situației.

Ca să nu te anxietezi și mai tare, alege informația pe care o vizionezi și în ce cantități. Nu uita că poți trece foarte ușor de la a vrea să fii informat și la curent cu noutățile la adevărate atacuri de panică.

Cu siguranță este o perioadă care ne încearcă pe fiecare și deși nu este nimic sigur cu privire la cum vor evolua lucrurile, nu te ajuți cu nimic hrănindu-te constant cu știri negative.

Informează-te cu privire la reacțiile psihologice care pot să apară și nu ezita să ceri ajutor în cazul în care nu te mai simți deloc ca tu cel de altă dată sau întâmpini dificultăți în funcționarea ta normală de zi cu zi.

Nu uita că nu ești singur, cu toții trecem prin această situație dificilă.