Copilul condus de anxietate către furie și comportamente agresive

Există nenumărate cazuri de copii care, în context școlar, social sau familial, se întâmplă să aibă izbucniri emoționale foarte puternice, iar acestea să pară supradimensionate și disproporționale în raport cu situația care le-a provocat. De la agresivitate fizică, la agresivitate verbală, acești copii par în ochii celor din jur ca fiind lipsiți de educație sau ca fiind persoane ce au reale probleme de comportament.

La o privire mai atentă, odată evaluați, cazurile cele mai dese scot la iveală că acești copii se confruntă de fapt cu o anxietate pe care nu o pot gestiona. Situațiile care construiesc în interiorul copilului frica de a nu fi destul de bun sau de a nu putea face față unui contaxt dat, aduc după ele un disconfort care crează panică, iar de aici mai este doar un singur pas spre adoptarea unor comportamente neadecvate.

Cu toate că părinții sau profesorii sar de multe ori această variantă, agresivitatea este cel mai des generată de o anxietate pe care copilul nu știe cum să o eticheteze, nu știe de unde vine și nici cum să îi facă față altfel decât printr-un comportament agresiv care, din perspectiva copilului, poate reprezenta cea mai bună apărare în fața unui atac. Fie că vorbim despre un atac real sau nu, perspectiva din care este văzut acesta pornește motorul anxietății și al comportamentelor care îi urmează.

Cel mai bun exemplu în acest sens sunt criticile constructive care pot destul de ușor, în cazul persoanelor anxioase, să fie interpretate ca fiind lipsite de intenții pozitive.

Anxietatea se manifestă în rândul copiilor în diferite variante: pe când o parte dintre copii aleg să răspundă unei amenințări venite din mediu prin evitarea situațiilor care ar putea să îi aducă într-un punct asemănător, o altă parte dintre cei mici reacționează conduși de nevoia uriașă de evadare din situația inconfortabilă prin exprimarea furiei și a fricii într-un mod agresiv. Această ultimă variantă are mai multe șanse de apariție în cazul copiilor care nu știu să-și exprime verbal nevoile sau emoțiile, dar și când acestea, odată exprimate, nu sunt luate în seamă.

Ca o concluzie ce poate reprezenta cel dintâi pas în oferirea de ajutor, important este ca atenția să fie îndreptată mai mult spre ce a cauzat de fapt comportamentul agresiv al copilului, nu spre efectele acestuia. Ulterior, adulții din jurul celui mic putând să-i ofere modalități sănătoase de exprimare a emoțiilor, în niciun caz modalități de fugă sau refulare a acestora.

Imagine de martakoton de la Pixabay