Emoțiile pe înțelesul copiilor

Poate părea extrem de dificil să îi explici copilului tău ce sunt alea „emoțiile”. Nu le vezi, nu le poți cuantifica – sunt ceva abstract. Poate nici nu există!

Ei bine, există! Amintește-ți când te-ai enervat ultima oară pe colegul ăla care îți pune tot timpul întrebări indiscrete sau când te-ai bucurat de o mărire de salariu sau când te-ai întristat și îngrijorat că puștiul tău a venit acasă supărat.

Suntem ființe emoționale – este normal să ne simțim într-un anume fel, în funcție de multiplele situații cu care ne întâlnim zilnic.

De regulă, noi, adulții, facem tot ce putem pentru a ne ascunde emoțiile, pentru a uita de existența lor. De ce? Pentru ca ne încurcă. Ce robot exprimă emoții?!

La ce ne ajută asta? Ei bine la a avea un comportament impecabil la job și a fi un pachet de nervi acasă. Ești sigur(ă) că așa vrei să ajungă și copilul tău?

Dacă răspunsul este „da”, nu-ți mai pierde timpul citind acest articol. Însă dacă răspunsul este „nu”, atunci hai să-ți dau câteva idei de cum poți să-ți înveti copilul emoțiile și exprimarea lor adecvată, în funcție de context:

1. Psihoeducația – spune-i copilului o poveste despre „când” și „de ce” apar emoțiile:

În capul nostru (și al copiilor) sunt două „centre de comandă”: creierul rațional și creierul emoțional.

Din punct de vedere al dezvoltării neurologice, primul care se dezvoltă este cel emoțional, urmat de cel rațional. Acest lucru înseamnă un lucru: copiilor le este aproape imposibil să își controleze emoțiile și reacțiile lor impulsive și emoționale. De ce? Pentru că „centrul rațional de comandă” este încă în formare. Nu sunt echipați – biologic – să se comporte „rațional”, așa cum ne dorim noi, adulții.

Nu negați emoțiile copiilor spunându-le, spre exemplu, „N-ai de ce să te simți așa!”. Ajută doar la reprimarea lor. În schimb, normalizați reacțiile lor și explicați-le de ce se simt asa („e firesc să te simți așa pentru că…” – aici vine momentul în care îi povestești, obiectiv și rațional, ce s-a întâmplat. Spre exemplu, aunci când băiețelul a venit și ți-a luat mașinuța fără să te întrebe, tu te-ai supărat foarte, foarte tare încât ai început să plângi și să arunci cu jucării).

Reprimarea emoțiilor va duce, în timp, la dimineți cu „fața la cearceaf” fără a ști de ce, sau cu o „stare nașpa” spontană. Iar pe termen lung, la probleme cardiace (nu degeaba emoțiile și sentimentele sunt asociate cu inima).

2. Joacă, joacă și iar joacă:

Ai văzut filmul ”Inside Out”? Atunci ști ce ai de făcut 😊. Iar pe lângă film, îi poți citi povești despre copii sau animale care simt anumite emoții și cum reacționează (povești terapeutice) sau puteți pune în scenă o piesă de tearu, unde personajul principal (o jucărie) are rolul copilul tău având o reacție emoțională; sau jocul „mima” (un jucător mimează o emoție, iar participanții o ghicesc) și lista poate continua.

Cel mai important este normalizarea reacțiilor copilului (e normal ca în contextul X să simtă emoția Y), explicarea (de ce se simte așa și de ce a reacționat greșit) și consolidarea celor „predate” de tine prin joc și joacă.