Las’, că pe vremea mea…

Nu de puține ori mi-a fost dat să aud, de la părinți și chiar dascăli, atunci când nu mai pot gestiona o situație, că ”pe vremea mea nu era așa…copilul era copil și tebuia să asculte!”.
Dragii mei, nu mai suntem pe vremea noastră! Lumea a evoluat, știința a evoluat și…poate fără să ne dăm seama, copiii noștri au evoluat. Trebuie s-o facem și noi, dacă vrem să ținem pasul cu ei.
”Copilul era copil și trebuia să asculte!” – iată o regulă care nu-și mai are locul în zilele noastre. Un copil supus acestei reguli este un copil care nu-și poate explica emoțiile, un copil care trebuie să tacă și să accepte consecințele chiar dacă nu a greșit cu nimic. Pentru el sentimentul de siguranță nu există , mulți părinți considerând că duritatea este un element important în educație, însă criticile și nemulțumirile nu fac decât să accentueze neîncrederea in sine a copilului.
Acest ”Las’, că pe vremea mea…”susține conceptul englezesc de ”generation gap” – părinții nu acceptă comportamentul copiilor, copiii nu înțeleg atitudinea părinților și, în loc să se creeze o legătură specială între aceștia, se accentuează distanța.
Pe vremea mea…mi-aș fi dorit ca părinții să-și îmbrățișeze mai mult copiii, pentru ca astăzi, ei, să ofere copiilor lor îmbrățișări.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să ofere complimente copiilor, pentru ca astăzi, ei, să spună copiilor ”te iubesc”.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să acorde copiilor toată atenția, pentru ca astăzi, ei, să înțeleagă importanța petrecerii timpului de calitate cu copiii lor.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să nu-și critice copiii, pentru ca astăzi, ei, să-I încurajeze pe copiii lor.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să explice emoțiile trăite copiilor, pentru ca astăzi, ei, să-i înțeleagă pe copiii lor.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să nu-și fi agresat copiii, pentru ca astăzi, ei, să aibă un dialog rațional cu copiii lor.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să nu-i fi pedepsit pe copii, pentru ca astăzi, ei, să le poată explica copiilor lor ce e greșit în anumite comportamente.
Pe vremea mea… mi-aș fi dorit ca părinții să fie prieteni cu copiii, pentru ca astăzi, ei, să aibă o relație bazată pe încredere și respect reciproc cu copiii lor.
Însă vremea mea a trecut… E vremea lor…a copiilor.
Să le oferim libertate de mișcare, de a alege, siguranță, să-i lăsăm să-și câștige independența, să fim atenți la nevoile lor pentru a-i ajuta să vadă și ei care sunt nevoile celorlalți, să le oferim îmbrățișări, să le spunem mai des “te iubesc”, să petrecem timp de calitate cu ei, să-i încurajăm, să-i înțelegem, să avem un dialog rațional cu ei și să le explicăm ce e greșit în unele comportamente ale lor. Să ne concentrăm pe ce au ei bun și nu pe ceea ce vrem să corectăm și, de ce nu, să avem încredere în ei.
Să fim model pentru copii! – ”COPIII ÎNVAȚĂ CEEA CE TRĂIESC” 
Și… așa cum bine spunea Ion Creangă, ”Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei bland, învățați-i ce e de folos, fi-ți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat…”