Opoziționismul și problemele de comportament la copil

Este foarte dificil să gestionezi lucrurile atunci când copilul țipă, plânge, se aruncă pe jos și refuză să facă ceea ce îi ceri. Dacă acest pattern comportamental se repretă frecvent, în special acasă, cu tine – părintele, sau chiar și cu frații sau surorile mai mari, probabil ai de-a face cu o tulburare de conduidă – opoziționismul.

Vestea cea bună este că studiile longitudinale relizate pe copii cu tulburări comportamentale au demonstrat că actele de agresivitate ating apogeul în al doilea an de viață și se atenuează cu vârsta (pe măsură ce copilul socializează mai mult, este expus în diverse medii și contexte socio-culturale).

Vestea mai puțin bună este că nu toti copiii urmează același traseu de dezvoltare, ceea ce înseamnă că unii copii vor manifesta un pattern comportamental stabil, agresiv, ce poate dura din școala gimnazială până târziu în adolescență. În cazul acestor copii, studiile de specialitate au indicat câteva caracteristici comune:

  • atașamentul evitant,
  • stimă de sine redusă sau exagerată,
  • depresia mamei sau a persoanei care sigură îngrijirea copilului,
  • stresul,
  • nivelul socioeconomic scăzut.

De asemenea, pentru unii copii, a nu asculta de părinte poate fi un comportament eficient de evitare de a realiza activități indezirabile, spre exemplu, strângerea jucăriilor, ieșirea din magazin fără mașinuța roșie cu telecomandă și altele.

Conform teoriei coerciției, în astfel de situații dificile, majoritatea părinților se vor înfuria și vor aplica sancțiuni (spre exemplu, vor ridica tonul la copil, îi vor confisca jucăria preferată și lista poate continua). Pe termen scurt, aceste metode funcționează, însă nu rezolvă problema. Dacă vrei să încerci alte tehnici, te invit să citești articolul „Modelarea comportamentului copilului fără pedepse”.

În esență, opoziționismul poate să se reducă pe măsură ce copilul crește sau, la fel de probabil, se poate intensifica; iar pedepasa este doar o soluție de moment, care nu rezolvă problema, ci o poate menține.