STILURI DE ATAȘAMENT

Potrivit lui Freud, legătura copilului cu mama se datorează nevoii de satisfacere a cerințelor fiziologice, inclusive a libidoului. Bowlby, 40 de ani mai târziu ridică semne de întrebare referitoare la această interpretare și afirmă că nevoia de apropiere a copilului de mama este una primară, de sine stătătoare, diferită de orice alte nevoi primare, bazată pe primirea de hrană emoțională (iubire, tandrețe, încurajare, afecțiune, acceptare).

Datorită muncii lui M. Ainsworth în situația înstrăinării, atașamentul este, de asemenea, conceptualizat în termini de “stil de atașament”, bazat pe comportamentul pe care copil îl adoptă când este separat de părinte.

Noțiunea de „atașament” reflectă relațiile emoționale care afectează gândirea și modelează atașamentul în relațiile intime. Pe baza exeperiențelor pe care le au cu pesoanele de bază, se dezvoltă reprezentări ale sinelui și ale celorlalți și se pun bazele interacțiunilor ce vor fi adoptate in cadrul relațiilor amoroase din viața de adult.

Funcția de bază a a atașamentului este de a facilita apropierea de alte persoane și de a beneficia de un simț al siguranței necesar găsirii de soluții în situații de criză.  Relațiile primare stabilite cu părinții contribuie la obținerea unui simț generalizat al siguranței. Astfel, având o bază de atașament securizant, se crează premisele existenței unui continuum al siguranței în relațiile ulterioare.

Experinețele emoționale pozitive care au baza în copilărie sunt astfel extinse la întreg repertoriul uman de comportament și gândire și asigură dezvoltarea resurselor și facilitează crearea unei imagini de sine positive. Un stil de atașament securizant permite copilului să se simtă sprijinit și iubit de către figuile parentale, potențează emoțiile pozitive, duce la lărgirea orizontului și îmbunătățește reziliența, aptitudinile și abilitățile.

Atunci când persoanele cu atașament securizant au de-a face cu evenimente stresante, nu au tendința de a privi respectivele evenimente ca fiind amenințătoare. Mai mult, aceste persoane vor utiliza strategii adaptative pentru reglarea emoțiilor, cum ar fi reformularea pozitivă a situației și se concentrează mai mult pe experiențele positive.

Atașamentul insecurizant, diferențiat în stilurile “anxios” și “evitant” se creează atunci când copilul nu se simte suficient de iubit și apreciat, pentru a depăși o situașie de criză. Aceste experiențe sunt internalizate în modele de lucru care influențează persoana la nivelul percepțiilor, gândurilor, sentimentelor și comportamentelor.

Atașamentul anxios este cel care duce la o reprezentare negativă a sinelui. Atașamentul anxios reflectă frica de abandon în combinație cu absența suportului emoțional din partea persoanelor importante (parinții, in primul rand sau alte persoane care se ocupă de creșterea copilului). Este acel tip de atașament care face persoana să caute aprobare, să se simtă inferioară în comparație cu alții și să încerce tot timpul să compenseze pentru lipsurile pe care crede că le are.

Atașamentul evitant este pus pe baza reprezentărilor negative atribuite altor persoane. Atașamentul evitant descrie tendința de a simți disconfort intr-o relație icu o figură de atașament, iar persoanele cu scoruri mari la tipul de atașament evitant au tendința de a evita relațiile intime și caută independența. Referitor la asocierile făcute între stilul de atașament și dezvoltarea de sine, avându-se în vedere stilul de atașament anxios, niveluri ridicate ale atașamentului anxios sunt legate de o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine.